Aproximativ 2,8 milioane de români vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în 2023. Care sunt categoriile sociale și cum vor încasa banii

Aproximativ 2,8 milioane de români vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, în 2023. Care sunt categoriile sociale și cum vor încasa banii
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 26/11/2022, 15:00
Actualizat: 26/11/2022, 18:27

Românii catalogați drept „vulnerabili” vor primi anul viitor, în două tranșe, 1.400 de lei/beneficiar pentru a-și acoperi facturile la energie, în contextul scumipirilor din ultimele luni, a anunțat, sâmbătă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care a elaborat proiect de ordonanță de urgență, cu finanțare comunitară, în acest sens.

MIPE va oferi în 2022 românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an, iar cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a anuțat instituția.

Autoritățile estimează numărul total de beneficiari ai măsurii de ajutor pentrul plata facturilor la energie la aproximativ 2.8 milioane de persoane.

1.400 de lei, în două tranșe

Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe:

  • 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;
  • 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Oficialii instutuției invocă în susținerea inițiativei crșterea prețului final pentru consumatorii casnici cu peste 600% la energia electrică și cu peste 535% la gazele naturale, în timp ce în cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal.

„În aceste condiții, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creșterii prețurilor la energie s‑au majorat și prețurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei”, arată comunicatul instituției.

Astfel, pentru a contracara această situație, Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va asigura finanțarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum și pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente și mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanță de urgență, publicate în consultare pe site-ul MIPE.

Suma este reportată la totalul cheltuielilor lunare estimate în valoare de 746,42 lei/lună, aferente consumurilor energetice pentru o locuință, ceea ce reprezintă 15,63 % din acest total.

Sprijinul se acorda persoanelor aflate în risc de sărăcie care îndeplinesc condițiile de venit mediu pe membru de familie și de vârstă pentru a beneficia de sprijin în vederea compensării prețului la energie. Aceste categorii de persoane sunt prevăzute la art. 3 alin. (1) din propunerea de ordonanță de urgență.Cine sunt beneficiarii eligibili

Conform propunerii de ordonanță, vor beneficia de măsură:

  • a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;
  • d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Suma estimată pentru acordarea de ajutoare pentru încălzire, alocate din fonduri europene, este de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Cum vor ajunge voucherele către beneficari

Potrivit MIPE, lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poștal asigurat de CN Poșta Română SA, datorii curente și/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poșta Română SA.

Totalul cheltuielilor suportate de la bugetul de stat pentru serviciile de utilitate publică de emitere, tipărire, distribuire, împlicuire a cardurilor de energie precum și de realizare a serviciului de mandat poștal va fi de 85,3 milioane de lei.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poșta Română de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Compania Națională „Poșta Română” S.A. deschide pentru fiecare beneficiar în parte sau, în cazul mai multor beneficiari care au aceeași adresă de domiciliu, pe numele tuturor acestora, cont de sume în mandat poștal prin intermediul cărora se vor desfășura operațiunile de plăți prin serviciul de mandat poștal.

Utilizarea cardului de energie în alt scop este contravenție

„Este strict interzisă utilizarea cardului de energie pentru a deconta datorii curente și/sau restante față de furnizorii de energie la domicilii alese de consum unde beneficiarul cardului nu locuiește sau pentru plata datoriilor curente și/sau restante ale unor persoane terțe”, se arată în proiectul de OUG.

Valoarea plăților prin servicii de mandat poștal nu poate depăși valoarea sumelor din contul de mandat poștal. Din contul de sume în mandat poștal nu se pot ridica și efectua plăți în numerar, nu se pot preschimba în numerar și nici nu pot fi efectuate plăți prin serviciul de mandat poștal pentru alte destinații decât cele privind plata datoriilor față de furnizorii de energie, pe bază de documente justificative.

1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

  • a) utilizarea de către beneficiari a cardului de energie în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, respectiv pentru compensarea energiei unei terțe persoane pentru domiciliul la care acestea nu locuiește sau nu este domiciliu ales;
  • b) eliberarea de certificate de validare a datoriilor de către asociațiile de proprietari pentru alte persoane decât titularul aflat în evidențele acestuia;
  • c) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul cardurilor de energie/certificatelor de validare a datoriilor sau pentru fracțiuni din acestea;
  • d) comercializarea cardurilor de energie/certificatelor de validare a datoriilor contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

  • a) între 1,5 și 2 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c);
  • b) între 3 și 4 puncte-amendă, fapta prevăzută la alin. (1) lit. b);
  • c) între 14 și 20 puncte-amendă, faptele prevăzute la alin. (1) lit. d).

(3) Constituie contravenție fapta CN Posta Romana SA de a tipări/emite carduri de energie cu nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (10)și se sancționează cu amendă între 10 și 14 puncte-amendă.

(4) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii, respectiv – 2.550 lei.

Șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde

Totodată, în 2023 MIPE va asigura finanțarea din fonduri europene și din fonduri de la bugetul de stat plata tichetele sociale în valoare de 250 lei la 2 luni pentru alimente și mese calde, potrivit unui alt proiect de Ordonanță de urgență publicat pe site-ul Ministerului.

Liste cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Potrivit propunerii de act normativ, vor avea dreptul la aceste ajutoare mai mulți beneficiari:

  • a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit MIPE, veniturile menționate sunt cele nete, determinate prin adunarea tuturor veniturilor pe care le poate avea o persoană: pensii din acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc sau venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi suporturi electronice. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Legea ar putea fi schimbată după cazul tragic a lui Andrei, băiatul mort cu zile...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ministrul de Externe din Ucraina susţine „pacea prin forţă” într-un mesaj către Marco Rubio
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ordin UE. România, nevoită să aplice legea. Anunț pentru cine cumpără online
Aveți pistrui și vreți să scăpați? Metodele sunt simple
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apară Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai părerea și...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Un fenomen întâlnit pe aproape toate continentele Pământului ar putea exista și la polii Soarelui